Lumea coriandrului

ORIGINEA

Privitor la originea coriandrului este încă neclară, cu toate acestea, mulţi autori au
numit coriandru drept planta sălbatică.
Unii autori susţin că ar fi din regiunea mediteraneană de est, iar alţii, că ar
proveni din Asia. Ori cât ar părea de curios, pe cele două ţărmuri ale Mediteranei,
părerile în legătură cu coriandru erau şi mai sunt total opuse. Pe ţărmul european, de
plantele de coriandru nu se apropie nimeni până nu se coc seminţele, din pricina
mirosului puternic, emanat de întreaga plantă, asemănător unei ploşniţe de pădure.
Seminţele însă, se bucură aici ca şi, în toată Europa de o largă şi binemeritată
apreciere.

Pe vremuri şi până în zilele noastre, datorită gustului lor picant- mentolat,
seminţele sunt folosite pentru a face acceptabile unele medicamente mai neplăcute.
Funzele lui, de cum apar şi, mai târziu întreaga plantă, cu tulpini florale, sunt folosite pentru aromatizarea supelor, ciorbelor, salatelor şi ceaiurilor. Aroma lor este şi astăzi
foarte apreciată în multe ţări din Africa, din India şi din Peru.
Se cultivă la noi pe suprafeţe mai întinse în câmpia Dobrogei şi în alte regiuni ale
ţării, iar aroma florilor acestei plante o include în grupa plantelor melifere. În ţara
noastră se cultivă coriandru în Câmpia Bărăganului, Olteniei, Câmpia şi Podişul
Dobrogei.

Utilizarea frunzelor drept aromatizant să fie mai veche decât cea a
seminţelor, de vreme ce se menţionează în unele scrieri mai vechi, precum în China
erau folosite în arta culinară cu 1500 de ani î.e.n. şi era cultivat până şi în grădinile
suspendate ale reginei Semiramis din Babilon. Egiptenii îl numeau „iarba fericirii” şi îi
atribuiau proprietăţi afrodisiace, grecii şi romanii îşi aromatizau vinurile cu coriandru,
îl foloseau că planta terapeutică, iar românii sunt cei ce l-au adus în vestul imperiului.
Tot în Evul Mediu şi-a găsit utilizarea în prepararea unor băuturi digestive, devenite
celebre: lichiorurile Benedictin şi Chartreuse. Fructe de coriandru au fost găsite în
mormântul lui Tutankhamon, şi au fost frecvent găsite în alte morminte din Egiptul
antic, la acel moment (Germer 1989). În Europa, romanii au adus coriandru din ţările
nordice, precum şi numele plantei este similară în toate aceste ţări. Coriandru datează
încă din timpul dinastiei a cincea, adică din 2500 î.Hr.

În prezent, coriandru este cunoscut pe toate continentele şi meridianele globului.
Coriandru creşte la noi, numai cultivat, reuşind să vegeteze fără prea multe îngrijiri,
aproape pe orice teren, cu condiţia să fie bine expus la soare, solul să fie uşor, având
cerinţe mai ridicate, doar faţă de umiditatea din sol şi atmosferă. Se poate semăna
primăvara sau toamna, plantele răsar după circa 3 săptămâni, iar recoltarea se face
vara. Coriandru are inflorescenţe de ordin diferit, ale căror fructe nu ajung concomitent
la maturitate, nici pe aceeaşi plantă şi nici în lan şi mai ales scuturarea cu uşurinţă a
seminţelor, constitue o piedică în obţinerea facilă a acestora. Cu cât plantă este mai
viguroasă şi cu mai multe ramificaţii, cu atât variaţia în gradul de coacere a fructelor pe
aceeaşi plantă este mai mare. Recoltarea începe imediat ce 60-75 % din fructe au
căpătat o culoare galbenă.
Cunoscut şi cultivat pe suprafeţe mari de popoarele antice ca planta aromatică şi
medicinală, menţionat în lucrările lui Columella, Varro, Dioscoride, este răspândit şi
sălbăticit pe toate continentele. La origine este o plantă care creşte în Asia, pe dealuri
însorite şi în zone nu foarte bogate în precipitaţii, utilizată de mii de ani în India, Iran şi
China.
Aroma acestei plante cu calităţi de condiment este însă diferită faţă de cea a
pătrunjelului. Coriandrul se foloseşte foarte mult în bucătăria mediteraneeană dar şi în
cea a Asiei Centrale, a Orientului Mijlociu, Indiana, Mexicană, latino-americană sau
chiar africană. În antichitate el era folosit ca plantă condimentară, terapeutică şi în
parfumerie. Grecii şi romanii îşi aromatizau vinurile cu coriandru şi îl foloseau ca
plantă terapeutică. Indienii îl folosesc în arta culinară, dar îi cunoşteau şi valoarea
medicinală, folosindu-l în tratarea constipaţiei, a guturaiului şi a insomniei. În secolul
al XVII-lea el a fost unul dintre ingredientele apei de toaletă preparată la Paris de
călugăritele din Ordinul Carmelitelor.

Coriandru este o bună sursă de bioflavonoide, care sunt bune în cazul
hemoroizilor, varicelor şi al altor probleme ale venelor. Coriandru este unul dintre cele
mai importante condimente folosite în industria alimentară, industria parfumurilor, în
cea farmaceutică, este o bună plantă meliferă şi constituie un valoros furaj concentrat
pentru animale.